APICULTURA , PASIUNE SI AFACERE

Organizarea unei stupine

Ca in orice activitate,si in apicultura apar probleme care trebuie rezolvate. Stuparii incepatori sunt pusi in fata unor dileme care la prima vedere sunt greu de finalizat. Procurarea de stupi, familii de albine, tot felul de echipamente si materiale apicole nu sunt probleme a caror rezolvare inseamna numai o simpla bataie din palme. Totul trebuie facut cu atentie si numai dupa o prealabila documentare(literatura de specialitate se gaseste)si mai ales cu multa tenacitate.

Primul pas in apicultura

De obicei se porneste cu un numar limitat de stupi(2-3 buc.)iar pe masura ce stuparul incepator capata experienta si stupina va creste numeric si calitativ. Se poate ajunge ca in 3-4 ani sa avem creata o stupina frumoasa, familii de albine puternice care sa aduca productii mari de miere si alte produse apicole. Trebuie doar sa avem rabdare, sa perseveram si sigur rezultatele nu vor intarzia sa apara.

Alegerea vetrei stupinei

Se face pe baza mai multor criterii. Raza de zbor a albinei este de 3 km. Aceasta suprafata (2826 hectare)trebuie sa asigure un cules bogat, intins pe toata durata sezonului activ. Pe o vatra nu se instaleaza mai mult de 30 familii de albine, tinand seama ca o familie consuma in decursul unui an apicol 90 kg de miere si 30 kg de polen. Asta ca sa nu mai punem la socoteala si cantitatea de produse marfa pe care speram sa le obtinem. De obicei intr-un an bun se pot realiza de la un stup 25-30 kg miere, 800 g ceara si 3-4 kg polen. 

In final rezultatele depind numai de priceperea noastra. Amplasarea stupinei se face pe o vatra care este insorita primavara si toamna, departe de surse poluante, in locuri linistite, departe de drumuri intens circulate si de ape curgatoare mari. Stupii de albine se aseaza cu urdinisurile orientate spre sud-est, la o distanta de 2 m pe rand si 4-5 m intre randuri. Intre doua stupine vecine, trebuie sa fie o distanta de 2-3 km, asta in functie de potentialul melifer al zonei.

Alegerea tipului de stup

Urmatorul pas este alegerea tipului de stup in care dorim sa ne cazam familiile de albine. Stupii sunt de doua feluri : stupi orizontali si stupi verticali. In cadrul fiecarei categorii, sunt diferite variante constructive. Ce trebuie stiut despre stupi : de orice tip ar fi, toti sunt buni pentru practicarea apiculturii. Conditiile de baza sunt acelea care tin de realizarea lor. Trebuie sa fie rezistenti, bine incheiati, realizati dupa standard, si nu in ultimul rand incapatori. Deci mare atentie la ce cumparati!Prin alegerea stupilor, trebuie sa asiguram la albine conditii de viata cat mai apropiate de cele din natura. Productia de miere, pastura, polen, ceara, propolis, depinde in mare masura si de tipul de echipament apicol folosit, cat si de calitatea acestuia. Nu se porneste la drum cu stupi din vechituri. 

Consultand stuparii din zona voastra veti putea aprecia ce tip de stup veti alege. Un adevar e sigur : un stup orizontal se va preta mai bine unui stuparit stationar, iar unul vertical cu magazine sau unul multietajat unui stuparit pastoral. La fel si zona in care aveti amplasata stupina are o mare influienta. Pentru sudul tarii unde albinele au o dezvoltare de primavara mai accelerata se recomanda stupii multietajati, iar in zonele de deal, montane si nordice, stupi verticali cu magazine cat si stupi orizontali. Avantajele si dezavantajele ce decurg din folosirea unui anume tip de stup trebuie foarte bine cantarite.

Procurarea familiilor de albine

La cumparare trebuie avut grija ca acestea sa fie destul de puternice (7-8 faguri, din care 5-6 cu puiet), intr-o perfecta stare de sanatate si cat mai adaptate zonei in care doriti sa le instalati. Si roiurile sunt bune cu conditia sa aiba albina multa (1,5 kg) si apoi sa fie dotate cu o matca tanara si prolifica. Este recomandat ca roiurile de albine sa fie instalate in stupi noi, pe rame cu faguri necladiti, pentru ca asa vom putea evita bolile. Aceste cerinte sunt minime, urmand ca la urmatoarele achizitii sa aveti in vedere si alte aspecte care tin mai mult de experienta avuta. 

Aprecierea calitatii unei familii de albine se poate face usor daca urmarim:

- Prolificitatea matcii - Este unul din factorii principali care determina puterea uneii familii. Matca trebuie sa depuna un numar mare de oua ,aprox. 150-180000, in decursul unui sezon. Prezenta masiva a ramelor cu puiet este un indiciu clar. Felul depunerii si repartizarea puietului pe rame pot spune ceva despre calitatea matcii. O matca trebuie sa fie activa pentru ca ea reprezinta viitorul unei familii. Nu degeaba se spune ca matca da tonul. Exemplu : prin schimbarea unei matci, intr-o anumita perioada de timp stupul se va transforma, calitatile matcii fiind transmise la descendenti.

- Rezistenta la iernare - Sunt familii de albine care pe langa faptul ca sunt ingrijite bine de apicultor, au un fel al lor de a trece mai usor prin iarna. De aceasta insusire trebuie sa se tina seama, pentru ca iernile noastre sunt destul de lungi(120-150 zile). Parametrii luati in calcul sunt : mortalitatea albinelor, consumul de hrana. Bineinteles se vor prefera familii cu o mortalitate redusa si un consum mai mic de miere.

- Blandetea albinelor - Se stabileste prin urmarirea lor in momentul cand se executa o anumita lucrare. Daca la deschiderea stupului albinele stau linistite, nefiind nevoie de mult fum, totul este in regula si o sa stim ca am dat peste o familie buna.

- Rezistenta la boli - In aceasta directie felul de a reactiona al albinelor la boli si daunatori este diferit. Sunt familii cu un instinct mai mare de a pastra curatenia in stup. Acestea trebuie alese! Prin comparatie, se intampla ca la oameni. O casa mai curata - un spatiu cu mai putini factori agresivi externi.

- Harnicia la cules - Familiile mai harnice isi incep activitatea la primele ore ale diminetii, au un numar mare de zboruri pe zi, iar seara isi continua activitatea pana mai tarziu. De obicei, un urdinis aglomerat de la primele ore ale diminetii reprezinta o dovada.

- Productia de miere - Este indiciul principal! O familie care la sfarsitul sezonului activ si-a asigurat rezervele de hrana si a dat o mare cantitate de miere marfa,este valoroasa. Bineinteles ca pentru stuparii incepatori care vor sa-si achizitioneze familii de albine, numai unele dintre indiciile asupra calitatii materialului biologic sunt relevante.

Un sfat : participarea la aceste operatiuni a unui stupar cu experienta este de preferat ! Nu incercati sa faceti totul singuri. Sigur veti gasi oameni cu suflet si pasiune, care prin ajutorul pe care vi-l vor da o sa faca, ca succesul actiunii sa fie asigurat.

Apicultura - o afacere de succes

Suntem convinsi ca majoritatea vizitatorilor acestui site isi pun intrebarea daca apicultura poate fi o afacere. Raspunsul este din start unul pozitiv, cu precizarea ca volumul de munca, investitia materiala si implicarea personala sunt destul de considerabile. Ca in orice afacere, se aplica politica pasilor marunti, intreprinzatorul trebuind pe rand sa fie apicultor, medic veterinar, contabil, manager, sofer, hamal, etc. Primii pasi spre realizarea obiectivului au fost expusi mai sus. Cum ar trebui sa arate structural o "intreprindere" al carui obiect de activitate este apicultura ? Sunt doua posibilitati, asta functie de nazuintele intreprinzatorului si de sistemul ales :

Stupina stationara - se bazeaza pe amplasarea stupilor in mai multe locatii (cate 30-35 buc./vatra), cu o distanta de 5-6 km. intre ele. La un numar de 300 de stupi sunt necesare 8-10 locatii, legate intre ele de drumuri practicabile si dispuse astfel incat numarul de km. facuti cu masina sa fie cat mai mic. Aceste locatii se inchiriaza de la diversi propietari si vor trebui sa asigure culesul necesar albinelor. Uneltele si utilajele vor fi folosite in comun pentru tot numarul de familii. Un alt obiectiv este construirea unei baze centrale pentru depozitarea si prelucrarea produselor.

Iarna familiile de albine pot fi gazduite pe o singura vatra, pentru ca supravegherea sa fie facuta mai usor si cheltuielile sa se reduca. Existenta a 1-2 mijloace de transport constituie o necesitate.

Stupina "pastorala" - Este un alt sistem care se practica atat in tarile U.E cat si in America. Albinele sunt deplasate in pastoral cu diverse mijloace de transport (camioane, tractoare, tren, pavilioane), urmand ca in pauzele dintre "expeditii" sa fie cantonate pe 2-3 vetre. Sistemul expus cere o investitie si o implicare maxima, devenind rentabil la un numar de peste 300 de familii, dat fiind cheltuielile mari cu transportul.

O alta intrebare la care trebuie sa raspundem este aceea, unde sunt granitele dintre amatori, semiprofesionisti si profesionisti :

Amatori - obiectivul principal este obtinerea de produse apicole care sa acopere necesarul pentru familie si eventual obtinerea unui profit. Potrivit normelor, se considera amator stuparul care are 1-100 familii de albine. De obicei acest stuparit se caracterizeaza prin urmatoarele : volum de munca mediu(la sfarsit de saptamana) ; materialul genetic (roiuri,matci) se obtine prin mijloace propii ; apicultorul are o alta munca de baza.

Semiprofesionisti - numarul de familii este de 100-300 buc, volumul de munca 1200-1300 ore/an, materialul genetic se cumpara de la unitatile specializate, se poate practica o apicultura moderna prin mecanizarea lucrarilor, se prelucreaza primar unele produse ale stupului etc. Afacerea este o afacere de familie fiind folosita munca membrilor ei.

Profesionisti - Se pot considera stuparii care detin peste 300 de stupi, un numar optim fiind undeva spre 600 de buc. Aici lucrurile se schimba radical, stuparitul pastoral fiind absolut necesar. Numarul de ore munca/an creste dramatic, fiind necesara angajarea de muncitori sezonieri. Pentru o mai buna reprezentare se cere ca functionarea stupinei sa se faca sub forma unei societati comerciale.

Aderare Romaniei la U.E deschide noi orizonturi apiculturii in general si apicultorilor in special. Penetrarea pietei U.E se face mult mai usor, subventiile vor fi prezente si totul o sa intre pe un fagas normal.Ingradirile privind calitatea produselor, cerintele in domeniul veterinar-apicol, mediul concurential, nu trebuie sa sperie pe nimeni. Se schimba conditiile de functionare intr-un mediu economic, dar se schimba si generatiile de apicultori, care vor deprinde altfel de comportamente economice. Un singur gand trebuie sa va calauzeasca : nu ratati oportunitatea oferita de apicultura, pentru ca in acest domeniu se poate face o treaba buna si bani frumosi !

Matci

CRESTEREA SI IMPERECHEREA MATCILOR IN STUPINA

Daca o sa intrebati orice stupar "batran" care e cheia apiculturii o sa va raspunda "matcile taica , matcile". Afirmatia e perfect adevarata daca stam sa ne gandim ca viitorul unei familii este strans legat de matca. O matca valoroasa asigura o descendenta de calitate si de aici rezulta toate : productia de miere, blandetea albinelor, apetitul mai mare sau mai mic pentru roit, starea sanatatii si toate celelalte insusiri biologice mostenite genetic.Exista diferite criterii de apreciere a unei familii de albine (parca am mai vorbit de ele) si de aceea o selectie intinsa pe 3-4 ani da rezultate foarte bune, dar din pacate nu toti apicultorii o pot face. O treaba buna se obtine insa si tintind spre obiective mai mici, cum ar fi producerea matcilor in stupina propie dupa un plan bine stabilit si folosind tehnologii sigure.

Vom trata urmatoarele subiecte : - cresterea controlata a matcilor de calitate ; imperecherea matcilor in nuclee ; introducerea matcilor in familiile de albine.In acest scop o sa va expunem tehnologiile cele mai simple si mai sigure pentru ca dv. sa aveti o idee despre ce aveti de facut in aceasta directie.


Producerea matcilor - conditii generale
De obicei stuparii amana cu un numar bun de ani aceasta lucrare, considerand ca este prea complicata si ca necesita un mare volum de munca. Ei se multumesc cu procurarea de matci din "comert" sau in cel mai bun caz le folosesc pe cele rezultate din roirea naturala. E perfect si asa !!! Se poate face si apicultura din bucati, insa nici o satisfactie nu e mai mare, decat aceea de a produce regine (poate doar obtinerea unei productii apicole mari).

Producerea matcilor incepe odata cu venirea timpului frumos, cand in natura exista un cules bun si albinele pot hrani abundent puietul. Se considera ca aceasta perioada este cuprinsa intre mijlocul lunii mai si se prelungeste pe toata durata lunii iunie. In unele cazuri si prima jumatatea a lunii iulie este favorabila asta si functie de locatia geografica a stupinei. In toate cazurile (indiferent de metoda aleasa), stupii trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii:
- in familii sa se gaseasca un numar mare de albine tinere si cate 7-8 faguri cu puiet ; sa aiba cuiburile bine impachetate ; sa fie familii care corespund criteriilor de performanta cerute. Stuparul trebuie sa asigure din timp toate materialele care sunt cerute pentru finalizarea lucrarii. Se v-a respecta strict aplicarea tehnologiilor fara a incerca sa introducem si elemente "novatoare".

Producerea matcilor - provocarea frigurilor roitului
Cele mai bune matci pe care le produce apicultorul, sunt cele obtinute cand familia roieste natural. Roirea naturala are doua dezavantaje : unul ar fi acela ca nu putem planifica ca timp lucrarea, totul decurgand de la sine in mod natural. Alt dezavantaj scos in evidenta de literatura de specialitate, este faptul ca matcile obtinute prin roire naturala sunt matci care transmit genetic aceasta tendinta. Interesul apicultorului este ca stupii sa fie dotati cu matci neroitoare, numai ca dezideratul este greu de atins, daca nu imposibil. Natural, procentul familiilor neroitoare se situeaza la 4-5 % din totalul familiilor pe care le avem, asa ca a insista in acest sens este o greseala. Momentul producerii de matci prin roire naturala se poate controla daca se aplica metoda provocarii intrarii in frigurile roitului.

Ce avem de facut : inca din primavara familia vizata (cea mai buna din stupina) se hraneste stimulent pentru a fi adusa la un nivel de dezvoltare optim. Cand numarul de rame cu puiet ajunge la 7-8 buc. si exista un numar mare de albine tinere, imputernicim de cateva ori cu rame cu puiet capacit, prelevate din alti stupi. Operatiunea trebuie dublata de o impachetare laterala si superioara, cat si de o stramtorare a cuibului. In scurt timp, prin aparitia noilor generatii, populatia de albina tanara creste si in stup se creaza conditiile de roire.

La momentul critic familia ajunge sa intre in frigurile roitului si incepe sa-si traga un numar mare de botci. In tot acest timp in natura trebuie sa existe un bun cules de nectar si polen. Cand botcile sunt capacite si ajung la maturitate, se recolteaza cele mai frumoase, cu ajutorul unui cutit cu lama ingusta si bine ascutita. Inainte de a taia, lama se incalzeste la o lampa cu spirt. Botcile recoltate se aseaza intr-o cutie cu vata, avand grija sa nu le turtim. In final acestea se folosesc imediat, fie formand nuclee de imperechere, fie date direct in stupii unde dorim sa schimbam matca.

Producerea matcilor - metoda fara transvazare
Un procedeu aproape profesionist care nu o sa dea niciodata gres, recomandat apicultorilor incepatori cat si celor experimentati este procedeul "crestere fara transvazare". Tehnologia descrisa si folosita de reputatul apicultor Zaharia Voiculescu este o imbunatatire a uneia mai vechi( cunoscuta in anii 50). Iata cum se procedeaza :

- alegem din stupina stupul cel mai performant, cu o buna dezvoltare de primavara. Cu circa 15-20 zile inainte de culesul la salcam - momentul difera de la o zona la alta, cat si in functie de dorinta apicultorului - introducem un fagure cu puiet capacit.
- peste 10 zile familia crescatoare va mai primi 2 faguri ; unul cu puiet capacit si un altul gol. Fagurele gol trebuie sa fie nou construit si se va introduce in mijlocul cuibului. Albinele se vor stimula zilnic.
- peste 4-5 zile se verifica fagurele nou crescut, care intre timp a fost insamantat de matca.
- acest fagure insamantat cu oua pentru crestere, impreuna cu un fagure de hrana si altul cu puiet pe care se afla matca si albina de acoperire, se ridica din familia de baza si se aseaza in alt stup formand un roi. Roiul se va strange cu o diafragma si reducem urdinisul.

- dupa aceste operatiuni trecem la familia orfanizata. Din aceasta se scot toti fagurii cu puiet necapacit, care se vor da altor familii (dupa ce periem albina de acoperire). Trebuie sa acordam maxima atentie acestei lucrari si sa facem un control amanuntit ramelor. Acestea se scutura de albine cu maxima atentie, urmarind sa nu mai ramana nici un ou sau larve necapacite. Atentie, se vor verifica toti fagurii, inclusiv cei cu hrana.
- in urmatoarea etapa ne vom ocupa de fagurele insamantat. Acesta se va scoate din roi si se duce in cabana.Aici se vor marca 15 celule cu ou, pe o fata si 15 pe cealalta, avand grija ca celulele sa se afle in jumatatea superioara a fagurelui si nu in acelasi loc pe ambele fete. Fagurele se scurteaza la jumatate, indepartand jumatatea inferioara. Toate celulele, in afara de cele 30 alese, se distrug cu ajutorul unui cutitas ascutit.
- familia orfanizata, in tot acest timp, sesizeaza lipsa matcii si intra in alerta. Acum este momentul sa introducem fagurele, pregatit, cu oua pentru crestere. In cateva minute familia se linisteste si incepe sa fasoneze botcile. Este recomandat ca in natura sa fie un bun cules. Putem stimula albinele si cu zahar candi sau tos, umectat cu apa sau miere si livrat in hranitor.
- peste 10-12 zile decupam botcile si le introducem in nuclee de imperechere. Atentie, nu intarziati scoaterea botcilor din familia crescatoare pentru ca prima matca care eclozioneaza le va distruge.

Introducerea matcilor
Se stie ca albinele au un comportament dusmanos fata de matcile care se introduc pentru inlocuirea matcilor batrane sau la formarea de roi artificiali. Comportarea albinelor fata de aceste matci noi este influentata decisiv de urmatoarele situatii :

- existenta sau lipsa culesului ; primirea matcii este favorizata de existenta unui cules bun. In perioadele fara cules sau cu un cules insuficient trebuie facute hraniri stimulente inainte cu 3-4 zile,cu sirop de zahar.
- introducand matcile seara procentul de acceptare este mult mai mare, decat in cazul celor introduse ziua.
- o matca imperecheata, care incepe imediat sa oua, este primita mai bine decat una neimperecheata sau una care a intrerupt ouatul pentru o perioada mai lunga (aviz celor ce cumpara matci).
- primavara timpuriu si toamna matcile sunt mai usor primite, decat in perioada ce corespunde roirii naturale.
- lipsa totala puietului este o situatie favorizanta ; in cazul prezentei celui capacit se face mai greu ; prezenta botcilor face introducerea imposibila.
- albinele tinere accepta mai bine matcile, decat cele batrane.

In privinta tehnicilor de introducere a acestor matci, trebuie sa remarcam din nou ca exista mai multe metode, apicultorii incepatori trebuind sa aleaga 1-2 care sunt considerate mai sigure. Cea mai sigura metoda este introducerea indirecta a matcii (in colivie). Cum se procedeaza :

- in cazul in care familia nu este orfana , se identifica matca si se scoate din stup. Daca matca mai prezinta valoare biologica se da unui roi nou format sau unei familii ajutatoare.
- dupa 4-5 ore de la orfanizare, se introduce noua matca in colivie, asezand si lipind colivia intre fagurii cu puiet din mijlocul cuibului, pe o suprafata cu miere necapacita, pentru ca matca sa se poata hrani.
- la 1-2 zile,se deschide din nou cuibul si urmarim cum reactioneaza albinele. Daca acestea nu mai sunt agresive, inlocuim partea de jos a coliviei cu o bucatica de fagure artificial gaurita in mai multe locuri. Acum urmeaza momentul cel mai important : albinele trebuie lasate in liniste 3-4 zile, apicultorul trebuind sa-si invinga curiozitatea de a deschide stupul. In acest timp albinele rod bucatica de fagure si elibereaza matca.
- la expirarea celor 4 zile se mai deschide odata stupul, se verifica daca matca a fost eliberata si daca a inceput sa depuna oua.
- urmatoarele interventii sunt facute la 7 zile (calculate dupa cele 4), introducand un fagure pentru ouat si una la 21 de zile pentru o verificare si organizare finala.

Pentru introducerea botcilor, trebuie sa mentionam ca acestea se introduc fie direct, sub un capacel protector(ca un degetar) sau folie de aluminiu, pentru mai multa siguranta.

Imperecherea matcilor - formarea nucleelor
Dupa 10-11 zile de la introducerea fagurelui cu oua in familia crescatore, botcile pot fi recoltate pentru a fi introduse in nucleele de imperechere. Bineinteles ca imperecherea poate fi facuta si in familiile beneficiare, dar aceasta este o metoda neproductiva si paguboasa.

Formarea nucleelor - albinele se adapostesc in cutii speciale numite "nuclee de imperechere", sau in corpuri de stup, compartimentate cu diafragme etanse si cu urdinisuri separate. Cea mai usoara metoda este impartirea unui corp de cuib a unui stup vertical sau a unuia multietajat. La fiecare compartiment se face cate un urdinis separat, pozitionat astfel : doua la un perete, pe capete si un al treilea pe peretele opus,in mijloc. Se populeaza aceste compartimente cu 1-2 faguri cu puiet capacit si albina acoperitoare si un fagure cu hrana. Popularea se face cand albinele in varsta sunt plecate la cules, pentru ca nucleele sa aiba numai albina tanara (va amintiti desigur ca albina tanara e mai toleranta). Seara in fiecare nucleu se introduce cate o botca protejata de colivie, pentru a impedica albinele sa o nimiceasca. Dupa ce matca se imperecheaza nucleul se poate refolosi, introducand o alta botca. Ce avem de facut dupa ce introducem botca :
- la 3 zile dupa eclozionarea matcii se verifica acceptarea ei de catre albine, si daca lucrurile merg bine matca se elibereaza.
- nucleele se hranesc stimulent si li se asigura apa ; se verifica din nou prezenta matcii.
- dupa alte 7-8 zile se mai face o noua verificare care vizeaza sa constate imperecherea matcii.
- daca matca nu s-a imperecheat, din diferite motive vom mai face verificari zilnice pana in ziua a 16-a de la introducerea botcilor.
- matcile imperecheate se pastreaza in nuclee sau se folosesc in stupii care necesita schimbarea matcii. Apicultorii trebuie sa creasca un numar mai mare de matci cu 15-20% luand in calcul pierderile inerente.
- nucleele de imperechere se ajuta periodic cu faguri cu puiet capacit pentru a evita bezmeticirea lor (numai cele in care se imperecheaza mai multe matci)

Concluzii
Obtinerea matcilor imperecheate este un proces laborios si de lunga durata. Stuparii incepatori ,insa,trebuie sa-si formeze propia tehnica si sa nu ocoleasca problema. Daca inca din primii ani deprindem tehnicile corect, cu timpul totul o sa vi se para mai usor. Abordand curajos domeniul, veti deveni adevarati apicultori....de succes.

Mierea

 Compoziţia mierii

În miere se regăsesc substanţele conţinute la origine în nectar sau în picăturile de mană aruncate de puricii de plante. Dar acţiunea albinelor asupra acestor materii prime nu este numai mecanică; ea se exercită  în profunzime aducând transformări chimice importante şi, în acelaşi timp, îmbogăţirea cu substanţe noi provenite chiar de la albine.

 Materiile dulci sunt adunate de albinele culegătoare în guşă, ca soluţii; la trecerea prin această parte anterioară a tubului digestiv ele sunt îmbogăţite cu secreţii salivare ce au diverse acţiuni enzimatice.

Pentru a deveni miere, nectarul sau mana trebuie să fie regurgitate, preluate de altă albină, depuse într-o celulă, reluate din nou, regurgitate, reluate şi asta până când îşi pierde excesul de apă şi compoziţia i se standardizează. Căci, fără îndoială, cel mai interesant este faptul că variaţiile de compoziţie între mieri de origini florale diferite, sunt mai mici decât cele care se pot evidenţia între nectaruri. Un nectar cu conţinut predominant de zaharoză este supus acţiunii unei invertaze salivare şi din el rezultă un amestec de glucoza şi levuloză. Trebuie să adăugăm că acţiunea enzimelor albinei nu este însă chiar atât de simplă ; nu este vorba numai de hidroliza dizaharidelor ca de exemplu maltoza, ci de formarea zaharurilor superioare noi, care nu au existat în nectar. Activitatea albinei are ca efect reglarea optimă a umidităţii prin evaporare, nivelarea spectrului zaharurilor şi creşterea conţinutului în enzime.
Când conţinutul în apă se reduce la mai puţin de 17-18% albina căpăceşte mierea cu o peliculă subţire de ceară pură. Căpăcelul pentru miere este mult mai etanş decât cel pentru puiet. Evaporarea apei se face în doi timpi : într-un timp apa este eliminată la nivelul pieselor bucale ale albinei, care expune la aer picătura de nectar pe care o regurgitează; în al doilea timp, maturarea se desăvârşeşte în celule deschise ; apa se evaporă prin ventilare energică şi prin ridicarea temperaturii. Sunt necesare mai multe zile pentru a transforma nectarul în miere, pe timp frumos.

 Principalele componente ale mierii proaspăt recoltate
Conţinutul în apă al mierilor variază destul de mult în funcţie de originea lor florală, de anotimp, de intensitatea culesului, de puterea coloniilor de albine şi, bineînţeles, de felul în care apicultorul a făcut recoltarea. Valorile cele mai scăzute se situează în jur de 14% Şi cele mai ridicate în jur de 24-25%. Valoarea optimă este în jur de 17%. O miere prea "uscată", este greu de extras şi de condiţionat. Prea umedă riscă să fermenteze şi gustul îi este atenuat.
Zaharurile reprezintă 95-99% din substanţa uscată a mierii. Putem spune că apa şi zaharurile împreună formează practic întreaga miere. Trebuie să mai facem însă diferenţa printre zaharuri, între cele prezente în mod regulat şi în proporţie ridicată şi cele care se găsesc mai neregulat şi în cantităţi scăzute. Cele două zaharuri mai abundente în miere sunt glucoza (sau dextroza) şi fructoza (sau levuloza). Ambele sunt monozaharide care răspund formulei globale C6H12O2. Conţinutul mediu de levuloză în miere este de aproximativ 38%, şi de glucoza de 31%.          
Urmează dizaharidele formate prin asocierea a două monozaharide. Este vorba în principal de maltoză şi zaharoză (7,3% şi respectiv 1,3%).Zaharurile superioare, formate din mai mult de două zaharuri simple,nu reprezintă în medie decât 1,5% din miere, dar cu o variaţie destul de mare deoarece sunt mieri care pot să conţină până la 8% şi chiar mai mult.
S-au putut identifica până la ora actuală cincisprezece zaharuri diferite în miere, dar ele nu se găsesc niciodată toate împreună. În afara celor menţionate, s-au identificat izomaltoza, turanoza, maltuloza, nigeroza, kojibioza, leucroza, melezitoza, erloza, kestoza, rafinoza şi dextrantrioza. Cercetările care se fac în lume arată că lista nu este închisă.

 Acizi organici
Toate mierile au o reacţie acidă ; ele conţin, nu cum se credea altădată., acid formic provenind din glanda de venin, ci un amestec de acizi organici dintre care unii sunt prezenţi în nectar în timp ce alţii  rezultă din multiplele reacţii care îşi au sediul în miere. Acest lucru se poate dovedi printr-o analiză a hranei stocată de albine cărora li se administrează un sirop de zahăr foarte pur ; această hrană stocată devine acidă. Analiza acizilor organici conţinuţi în miere a arătat că aceştia sunt numeroşi, dar cel care predomină este acidul gluconic provenind din glucoza. Au fost puşi în evidenţă acizii : acetic, lactic, malic, succinic, butiric, citric piroglutamic şi formic. Prezenţa lactonelor este practic constantă.

 Aminoacizi şi proteine                                                                           
Substanţele azotoase nu reprezintă decât o parte infimă din mierea pură. Nivelul azotului din miere este în medie de 0,04% ceea ce, transformat în proteine, dă aproximativ 0,26%. Este vorba de aminoacizi liberi şi de proteine care pot fi de diverse origini. Aceste substanţe azotate pot fi pre­zente în nectar, pot proveni din secreţiile albinelor sau pot fi conţinute în grăuncioarele de polen care sunt constituenţii normali ai mierii.
Trebuie făcută o menţiune specială pentru mierile de iarbă neagră (Calluna vulgaris) a cărei vâscozitate anormală (tixotropie) este datorată prezenţei în nectar a unei proteine speciale. Când mierea este foarte pură, această proteină poate atinge în ea 2%.

 Lipide
Fracţiunea lipidică a mierii este foarte slabă şi nu a făcut niciodată obiectul cercetărilor. Probabil că extractul eteric din miere conţine mai ales ceară provenind de la extracţie.

 Săruri minerale
Toate mierile conţin elemente minerale dintre care cel mai important este potasiul. Sărurile de potasiu reprezintă aproape jumătate din substanţele minerale; acestea nu depăşesc procentajul de 0,1% în mierile de calitate obişnuită. Mierile foarte închise la culoare şi mierile de presă care conţin mult polen ating procentaje mai mari.
Elementele cel mai bine reprezentate în miere, în afara potasiului, sunt clorul, sulful, calciul, fosforul, magneziu!, siliciul şi fierul.
Alături de aceste elemente majore, în miere se află un număr important de elemente rare, sau oglio-elemente, care nu există decât în starea de urme şi care nu au putut fi puse în evidenţă decât prin metode foarte fine, cum este metoda activării, care necesită folosirea unui reactor atomic pentru a face transmutări. Rezultatele cele mai interesante obţinute astfel se referă la corelaţia între conţinutul în elemente rare al mierilor şi originea lor florală sau geografică. Astfel, două mieri de salcâm sau două mieri de brad, provenind din două regiuni diferite se deosebesc prin prezenţa elementelor rare deosebite.

 Enzime
Originea enzimelor din miere este dublă : o parte din ele provine din nectar, cealaltă din secreţiile salivare ale albinelor. Se cunosc în special o invertază şi o amilază. Invertaza este responsabilă de hidroliza dizaharidelor ; amilaza atacă amidonul şi îl transformă în glucoză. Dar  mierea conţine şi alte enzime, în special o catalază, o fosfatază şi o gluco-oxidază care transformă glucoza în acid gluconic, care este, după cum am văzut principalul acid organic din miere. Fragilitatea enzimelor şi uşurinţa cu care ele sunt distruse de căldură fac posibilă folosirea lor ca indicatori ai supraîncălzirii mierii.

 Vitamine
Mierea este relativ săracă în vitamine în comparaţie cu alte alimente şi în special cu fructele. Nu conţine nici o vitamină liposolubilă (vitamina A şi D) ; conţine puţine vitamine din grupa B şi uneori puţină vitamină C. Vitaminele din miere îşi au aproape întotdeauna originea în grăuncioarele de polen pe care aceasta le conţine în suspensie. Nu este cazul vitaminei C, care provine din nectar, dar numai din cel de mentă, după cunoştinţele noastre în stadiul actual. Vitaminele din grupul B prezentate în miere, aceleaşi care se găsesc în polenuri sunt tiamina, riboflavina, piridoxina, acidul pantotenic, acidul nicotinic, biotina şi acidul folic. Aceleaşi vitamine se regăsesc, în doze mult mai mari, în lăptişorul de matcă.

 Pigmenţi 
Se ştiu puţine lucruri despre pigmenţii care dau culoare mierii. Ei aparţin probabil grupelor carotenoizilor şi flavonoizilor.

 Arome 
Metodele moderne de analiză chimică şi, în special cromatografia în fază gazoasă, au permis să se facă studii asupra substanţelor care dau mierii aroma sa deosebită. Se speră că se vor descoperi uşor indicatorii specifici care să permită caracterizarea sigură a originii florale a mierilor. A fost descoperit într-adevăr antranilatul de metil ca indicator al mierilor de portocal dar alături de această substanţă s-au mai descoperit câteva zeci de alcooli, cetone, acizi şi aldehide fără să se fi putut desprinde vreo lege a apariţiei acestor substanţe. Se pare că aroma mierii este dată de câteva zeci de substanţe care dealtfel, nu sunt stabile ; ele se degradează cu timpul, se transformă, astfel încât toate mierile vechi dobândesc în cele din urmă acelaşi miros uşor rânced, provenind din reacţiile enzimatice şi din fermentările care continuă să se producă, la temperatura obişnuită, în mierea extrasă.

 Substanţe diverse 
Inventarul pe care îl facem nu are pretenţia să fie exhaustiv. Mierea este un produs biologic, deci complex. Ea nu este "vie" contrar a ceea ce se scrie adeseori, dar este sediul unor transformări constante care decurg din conţinutul ei în enzime active. Mai conţine şi factori imperfect determinaţi sau deloc, cu proprietăţi biologice interesante. În primul rând trebuie să luăm în considerare activitatea antibacteriană care începe să fie bine cunoscută, activitatea colinergică şi altele incomplet cunoscute şi foarte greu de studiat tocmai din cauză că mierea nu este un produs simplu şi nici cu compoziţie constantă.

Inventar de stupina

NVENTAR DE STUPINA

Cand incepem o afacere trebuie sa avem toate datele despre respectiva activitate , apicultura nefacand exceptie de la aceasta regula. Pentru cei ce cred ca viitorul lor economic si profesional este legat de aceasta frumoasa indeletnicire o sa detaliem lista cu echipamentele si materialele necesare infiintarii unei stupine. Lista prezentata in aceasta pagina este valabila pentru o stupina de 100 de familii de albine, acesta fiind numarul minim de stupi de la care putem spune ca abordam domeniul din postura de semiprofesionisti. Poate la o prima vedere o sa credeti ca investitia este destul de consistenta, dar va asiguram ca in comparatie cu alt tip de afacere, o sa vedeti ca nu este deloc asa.Utilaje principale de intretinere
- Stupi sistematici completi - 105 buc. ; nuclee de imperechere - 25 buc. ; rame goale de rezerva - 10 buc/stup ; corpuri rezerva - 10 buc. ; cabana apicola - 1 buc. ; dulap pentru pastrat fagurii - 1 buc. ;

Utilaje pentru extragerea mierii
- Centrifuga - 1 buc ; masa pentru decapacit - 1 buc. ; cutit decapacit - 2 buc. ; tava decapacit - 1 buc. ; site pentru strecurat mierea - 5 buc. ; maturator inox /300 kg. - 2 buc. ; bidoane depozitare miere

Scule diverse pentru intretinere
- Dalti apicole - 3 buc. ; perii apicole - 2 buc. ; afumator - 2 buc. ; costume protectie + masti - 3 buc. ; ladita transport rame - 2 buc. ; ladita scaun - 2 buc. ; colivii introducere matci - 30 buc. ; perforator rame - 1 buc. ; planseta calapod faguri - 2 buc. ; pinten lipit faguri - 2 buc.; cantar de control - 1 buc. ; gratii Hanemann - 100 buc. ; gratii urdinis - 100 buc. ; colectoare propolis - 90 buc. ; colectore polen - 90 buc. ; roinita - 1 buc. ; sipci port-botci - 40 buc. ; ciocan lipit botci - 1 buc. ; sablon botci - 1 buc. ; lampa butan - 1 buc. ; carucior stupi - 1 buc. ; adapator - 1 buc. ; izolator fagure - 3 buc. ;

Utilaje conditionat ceara
- Topitor solar - 1 buc. ; presa ceara - 1 buc. ; vase diverse - 3 buc. ; forme ceara - 3 buc. ;

Materiale consumabile
- Faguri artificiali ; biostimulatori apicoli ; medicamente ; matci ; sarma pentru rame ; cuie ; vopsele ; doze gaz butan ; substante dezinfectante etc. ;

Dupa cum vedeti sunt multe repere care trebuie intr-o stupina , achizitionarea lor fiind costisitoare. Dezvoltarea unei stupine insa se face in timp (cativa ani), deci si investitia este esalonata si poate fi platita partial din vanzarea produselor obtinute in anul precedent. Tot secretul este sa avem un bun simt economic si multa rabdare. O regula de baza este sa achizitionam numai echipamente noi , vechiturile oricat de avantajoase ar fi ca pret nu au nici o valoare. Niste stupi vechi, cu lemnul putred, plini de spori ai diferitelor boli sau o centrifuga ruginita, reprezinta adevarate pietre de moara, legate de "gatul" unei afaceri de succes. La vremuri noi...oameni noi...si scule noi .

Miere

Mierea - alimentul minune

Ce este asadar mierea, acest produs pe care albinele îl elaboreaza cu atâta truda?

Ce altceva decât un aliment natural, de prim ordin, care contine într-un procent de circa 75% un amestec de glucoza, fructoza si mai putin zaharoza, iar în rest cantitati mici de protide si chiar de lipide.
Deci un aliment natural, continând cantitati semnificative din toate vitaminele hidrosolubile, apoi esente parfumate din toate florile: tei, salcâm etc, ca si majoritatea sarurilor minerale, proprii materiei vii.
In acest sens, în miere avem fier, produs atât de necesar pentru formarea hemoglobinei, pigmentul transportor al acestui indispensabil gaz al vietii care este oxigenul; apoi Mn, Cu, CI, Si, Na, K, Ca, Al si Mg.
Toate aceste minerale provin din solul în care îsi are implantata radacinile planta al carei polen îl vor culege albinele; si plantele si albinele fiind, asadar, în esenta cai de comunicare dintre pamânt si om.

Mai mult decât atât, continutul mineral al mierii reflecta fidel resursele minerale ale solului de origine, H. A. Shuette, de la Universitatea din Wisconsin, SUA, facându-ne experimental demonstratia, de continutul mineral al mierii ca Fe, Cu si Mn, de exemplu, se gasesc în cantitate mai mare în mierea de culoare închisa decât cea de culoare mai deschisa, fapt de care trebuie sa tinem cont în ipoteza ca dorim sa beneficiem de proprietatile terapeutice ale sarurilor în cauza.
Trebuie sa retinem faptul, ca mierea reprezinta un aliment hipercaloric; unei sute de grame din acest produs revenindu-i în jur de 335 calorii.
Sa retinem din acest punct de vedere faptul ca un kg de miere este echivalent sub raport caloric cu 1,680 kg carne de vaca, cu 50 de oua, cu 5,675 1 lapte si cu aproximativ 40 de portocale!

Albina

Indivizii dintr-o familie
In familia de albine se gasesc trei feluri de indivizi : matca, albinele lucratoare si trantorii.

Albinele lucratoare : Numarul acestora este variabil, osciland de la 10000 in perioada de iarna, pana la 40000-80000 in vara. Au talia mai mica(12-14 mm), o greutate de aprox. 100mg si aripile sunt de aceeasi lungime cu abdomenul. In fapt lucratoarele sunt femele cu organele de reproducere nedezvoltate.

Matca : Este singura femela fecundata din stup, fiind raspunzatoare de inmultirea familiilor de albine. De obicei in stup este o singura matca, avand corpul mai lung(20-25 mm), capul mic, abdomenul foarte dezvoltat, aripi mai mici si o greutate de 250-280 mg.

Trantorii : Sunt masculii care imperecheaza matca, fiind prezenti in cuib din primavara pana in toamna. In numar de cateva sute, au o lungime de 15-17 mm, aripi ce depasesc abdomenul, capul globulos si o greutate de 200 mg.

Dezvoltarea familiei de albine
Intr-un an calendaristic familia de albine are o dezvoltare diferita, numarul indivizilor crescand sau scazand functie de anotimp si implicit de conditiile de mediu. Practic viata familiei de albine cuprinde patru mari perioade.

Prima perioada : Se caracterizeaza prin inlocuirea albinelor batrane care au iernat, cu albina tanara, nou iesita din celule primavara. Pe la sfarsitul lui februarie, matca incepe sa depuna oua in celulele fagurilor din mijlocul ghemului, acolo unde regimul termic permite cresterea de puiet. Dupa ce albinele fac zborul de curatire, matca depune din ce in ce mai multe oua. Pe masura ce timpul se incalzeste, ponta matcii ajunge la 1000 de oua pe zi, albinele batrane care se uzeaza fiind inlocuite treptat. Procentul albinelor tinere creste mereu si se ajunge in situatia ca la sfarsitul lunii aprilie toata albina sa fie inlocuita. Se stie ca o albina tanara are o putere mare de ingrijire a larvelor, putand hrani 2,3 sau chiar 4, ritmul dezvoltarii familiei fiind foarte mare.

Perioada a doua : Se mai numeste si perioada de crestere. Nectarul si polenul se gasesc din abundenta si isi fac aparitia trantorii. Matca este hranita puternic, depune peste 2000 de oua/zi, numarul de albine doici creste si se ajunge in situatia in care 3-4 doici ingrijesc o larva. Cand acest fenomen se suprapune cu alti factori favorizanti( lipsa de spatiu, ventilatie insuficienta etc.), apar frigurile roirii. Albinele construiesc botci de roire, in care matca depune oua la interval de cateva zile. La urdinis se observa "barbi de albine" cauzate de marea aglomeratie ce exista in stup. Dupa 1-3 zile de la capacirea primelor botci, are loc prima roire, matca cu o parte din albinele tinere, insotite de multi trantori parasind stupul. Acest roi care se numeste roi primar si care contine aprox. 50% din populatia stupului se aseaza dupa cateva minute de zbor pe o creanga sau alt suport, de unde o sa zboare apoi spre o alta destinatie.

In familia de baza, la 8 zile de la capacirea primei botci, iese intaia matca tanara. Intentia ei este sa omoare matcile care nu au eclozionat din botci, reusind lucrul acesta daca este lasata de albine. Daca familia ramane in frigurile roitului, albinele nu lasa matca tanara sa-si omoare suratele, iar in a 9-a zi de la iesirea primului roi, iese al doilea roi cu matca neimperecheata. Iesirea roiului 2 poate fi intarziata de o vreme nefavorabila (ploioasa). Cand se intampla asta, acest roi contine mai multe matci tinere. Roirea poate continua si cu iesirea altor roiuri, fapt ce duce la desfiintarea familiei de baza. Perioada de roire in conditiile tarii noastre este cuprinsa intre sfarsitul lunii mai si sfarsitul lunii iulie. Tot in aceasta perioada se inregistreaza cele mai mari culesuri de nectar si polen, perioada caracterizata de infloriri puternice a masivelor melifere. Catre sfarsitul lunii iulie, puterea familiei se micsoreaza treptat, matca micsorand ponta, trantorii fiind alungati din stup.

Perioada a treia : Este numita si perioada formarii albinelor de iernare. In mod natural toata albina care a participat la culesurile de vara piere. Ea este inlocuita de albina aparuta in luna august, albina care neparticipand la cules are un organism neuzat. Generatiile de albine iesite toamna, mai cu seama la sfarsitul lunii august, septembrie si octombrie, traiesc pana in primavara urmatoare, asigurand cresterea noilor larve.

Perioada a patra : Este perioada iernarii si incepe cand temperatura scade sub 13 grade C. In toamna la aparitia primelor nopti reci, albinele se strang in ghemul largit pe fagurii din dreptul urdinisului. O caracteristica a iernarii este aceea ca temperatura din interiorul ghemului nu scade niciodata sub 14 grade C, nici in perioadele cele mai geroase. Trebuie ca toti stuparii sa stie ca albinele nu incalzesc incinta stupului, ele mentinand caldura numai in interiorul ghemului. Albinele din partea exterioara a ghemului sunt mai apropiate unele de altele si formeaza o "coaja" stand nemiscate, iar cele din interior (mai tinere) sunt mai rasfirate si prin miscari din aripi, abdomen, picioare produc caldura necesara. Producerea caldurii in timpul iernii se face pe baza consumului de miere, o familie consumand iarna 6-10 kg de miere. In prima parte a iernarii familia nu creste puiet.

Inmultirea familiilor de albine
Se poate spune despre albine ca au o viata scurta, in sezonul activ traind 35-40 zile, iar in cel inactiv 6-8 luni. Toate categoriile de indivizi trec prin trei stadii de dezvoltare : ou , larva , nimfa.


Albina lucratoare : In prima zi dupa depunere, oul sta vertical in celula, a doua zi se inclina putin pentru ca a treia zi sa fie complet culcat pe fundul celulei. Catre sfarsitul celei de a treia zi, albinele doici depun in celula laptisor de matca, produs de glandele lor salivare. Invelisul oului se moaie si din el iese larva. Aceasta are forma unui viermisor de culoare sidefie. In primele trei zile larva este hranita de albinele doici cu laptisor de matca. La aceasta, spre sfarsitul celei de-a treia zi, albinele adauga miere si pastura pentru ca incepand cu a patra zi larvele sa fie hranite numai cu amestec de pastura, miere si apa. In primele zile larvele stau incolacite pe fundul celulei. In ziua a sasea catre sfarsit larva se intinde in lungul celulei, cu capul spre deschiderea ei, nu mai primeste hrana si albinele astupa celula cu un capacel poros de ceara, amestecata cu polen. In interiorul celulei larva tese o gogoasa si in ziua a 14-a de la depunerea oului se formeaza nimfa. In ziua a 21-a iese albina lucratoare.

Stadiul dezvoltarii	Matca	Lucratoare	Trantor
Ou  Larva  Larva capacita,prenimfa,nimfa	3  5 1/2  7 1/2	3  6  12	3  6 1/2  14 1/2
Total zile	16	21	24

Matca : Se dezvolta din acelasi ou ca si albina lucratoare. Diferenta este ca depunerea oului de catre matca se face in celule speciale numite botci si in modul de hranire. Cand albinele se pregatesc de roire, ele construiesc botci pe marginea fagurilor, botci de roire, in care matca depune oua.Cand familia ramane orfana dintr-un anumit motiv, albinele cladesc in mijlocul fagurelui botci de salvare, prin modificarea celulelor de lucratoare ce contin larve mai tinere de 3 zile. Aceste larve sunt hranite pana la capacirea botcilor numai cu laptisor de matca.

Trantorii : Provin din oua nefecundate. Daca la matca si lucratoare difera numai modul de hranire si anvelopa(celula), la trantor difera si oul. Pentru un trantor se consuma o cantitate de hrana de 2-3 ori mai mare, iar durata de dezvoltare este cea mai mare(24 de zile).

Activitatea, cuibul si hrana albinelor
Dupa iesirea din celula, viata albinei lucratoare se imparte in doua etape. In primele 20 de zile albina lucratoare executa tot felul de lucrari in stup, iar in ultimile 15 zile ale vietii devine albina culegatoare. O schema arata astfel : in primele 1-2 zile albinele curata celulele si incalzesc puietul. Intre a 3-a si a 13 zi, albinele hranesc puietul. In primele zile, ele hranesc larvele mai in varsta cu amestec de miere si polen si apoi pe masura ce se dezvolta glandele producatoare de laptisor, si anume intre a 6-a si a 12-a zi, ele hranesc larvele mai tinere in varsta de cel mult 3 zile.

Tot in acest timp, albinele mai executa si urmatoarele lucrari : primesc nectarul , depoziteaza nectarul, preseaza polenul si curata stupul. Albinele in varsta de 12-18 zile cladesc fagurii. In tot acest timp ele fac si scurte zboruri de orientare. Intre a 18 si a 21-a zi de viata, albinele pazesc intrarea in stup, aerisesc stupul. Dupa aceasta perioada albinele devin albine culegatoare, cu mentiunea ca la aparitia unui cules abundent pot participa si albine mai tinere de 20 de zile.

Cuibul familiei de albine este alcatuit din faguri de ceara. Fiecare fagure prezinta pe ambele fete mii de celule hexagonale. Pe faguri sunt trei feluri de celule : de albina lucratoare cu diametrul de 5,4 mm si adancimea de 10-12 mm , celule de trantor cu diametrul de 6,5 mm si adancimea de 11-12 mm , celule de matca (botci) care au forma unei ghinde, adanci de 20-25 mm si diametrul de 10-21 mm. In celulele de lucratoare albinele pot depozita miere si pastura, iar in cele de trantor miere si mai rar pastura.

Pentru hranirea lor si a puietului albinele folosesc nectarul si polenul florilor. Pe langa nectar albinele mai folosesc si diferite secretii dulci(mana) de origine animala sau vegetala. Daca despre nectar(miere) se poate spune ca reprezinta hrana glucidica, atunci polenul este hrana proteica(painea). Consumul de miere si pastura difera de la o perioada la alta, functie de anotimp si de prezenta sau absenta puietului.